fbpx

Deputatul Lilian Carp: Sper că Petru Jardan nu este țap ispășitor în cazul concesionării Aeroportului Chișinău

„Tare sper și vreau ca toată lumea să afle dacă în cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău nu există doar un țap ispășitor, și anume deputatul Partidului Șor, Petru Jardan, iar ceilalți să fie scutiți de pedeapsă”. Declarația a fost făcută de deputatul PAS, Lilian Carp, la ședința plenară a Parlamentului în care procurorul general a cerut acceptul deputaților pentru ridicarea imunității parlamentarilor Petru Jardan și Denis Ulanov.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Eu tare sper și vreau ca toată lumea să afle asta că nu există doar un țap ispășitor în acest caz – Petru Jardan, iar ceilalți să fie scutiți de pedeapsă. Este bine știut faptul că au fost ministere care au luat decizii privind concesionarea aeroportului, au fost oameni care au schimbat denumirea întreprinderii cu aceeași denumire cu SRL în față, fapt ce a permis privatizarea”, a spus Carp.

Deputatul PAS speră că cererea procurorului general de ridicare a imunității parlamentare a lui Petru Jardan are scopul de a face lumină în dosarul concesionării Aeroportului Chișinău și nu urmărește alte interese.

Vrem să știm exact ce se întâmplă acum în Parlament și dacă venirea procurorului general are cu adevărat scopul de a face curățenie în acest caz. Știm foarte bine că atunci când s-a concesionat aeroportul au fost implicate mai multe persoane. În plus, fără implicarea politicului, acest lucru nu ar fi fost posibil. În urma furtului miliardului, concesionării Aeroportului au apărut partide politice, au trecut pragul electoral, fac politică în Republica Moldova. Acțiunile acestora influențează și astăzi viața publică din țara noastră”, a precizat Lilian Carp.

Menționăm că procurorul general a cerut, în Parlament, ridicarea imunității parlamentare a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan. Comisia juridică, numiri și imunități a propus plenului Parlamentului să dea curs cererii lui Alexandr Stoianoglo, iar deputații urmează să ia o decizie în cadrul ședinței plenare de astăzi, 22 martie.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button