De ce nu s-au deschis mai multe secții de votare în diasporă în turul doi al prezidențialelor? Cimil: „Ar fi un pas incorect”
Deschiderea mai multor secții de votare pentru turul doi al prezidențialelor „ar fi un pas incorect din punct de vedere juridic și logistic”. Declarația îi aparține președintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil.
Oficialul a precizat pentru a pune în funcțiune birourile electorale este nevoie de acordul statului și autoirității locale pentru a autoriza încăperea unde se va desfășura scrutinul, a precizat Cimil în studioul TVR Moldova. La fel, potrivit lui, mai există alte chestiuni legate de organizarea biroului electoral și instruirea personalului.
„Paralel, am desfășurat alte acțiuni, care permit petrecerea turului doi în condiții mai bune. Voi face referire la dotarea suplimentară cu urne și cabine de vot, mărirea numărului de operatori, identificare unor spații mai mari și dotarea tehnică”, a precizat Cimil.
Totodată, șeful CEC a menționat că unele locații au fost închiriate, iar contractul de arendă a expirat. Așadar, misiunile diplomatice au fost nevoite să caute noi spații pentru desfășurarea scrutinului.
În total, în străinătate sunt deschise 139 de secții de votare. Potrivit lui Cimil, 15 dintre ele și-au schimbat adresa. Este vorba despre birouri electorale din Israel, Marea Britanie, România, Italia și Germania. În același timp, în cazul câtorva încă se examinează modificarea locației.
Precizăm că, în cadrul primului tur al scrutinului prezidențial mai mulți moldoveni au ocupat rând pentru a vota. Ca urmare, CEC a mărit tirajul buletinelor de vot care urmează să ajungă în diasporă.