fbpx

Dacă nu va reuși să modifice Constituția în Parlament, Năstase intenționează să organizeze un referendum: „Să vedem dacă cetățenii vor fi împotrivă”

Dacă nu va reuși să modifice articolul 47 al Constituției în Parlament, Andrei Năstase intenționează să organizeze un referendum în caz că învinge la prezidențiale. Declarația a fost făcută de Ion Terguță, reprezentantul candidatului din partea Platformei DA la scrutinul prezidențial, în studioul TVR Moldova.

Terguță a precizat că este vorba despre faptul că pensiile nu ar trebui să fie mai mici decât nivelul minim de consum. Astfel, potrivit lui, Guvernele vor trebui să calculeze bugetul în dependență de această prevedere.

„Dacă nu se reușește în Parlament, președintele Andrei Năstase va face acest lucru prin referendum popular. Și atunci, să vedem dacă cetățenii vor fi împotriva modificării acestui articol din Constituție”, a declarat Terguță.

Totodată, el a menționat că pentru relansarea economiei este necesară redeschiderea făbricilor și uzinelor, iar pentru eradicarea corupției – implementarea declarației privind statul captiv.

Precizăm că, anterior, Andrei Năstase anunța că fracțiunea Platformei DA din Parlament urmează să inițieze toate procedurile de modificare a Constituției și a întregului cadru normativ legat de siguranța socială.

Articole asemănătoare

Back to top button