fbpx

video | Tatăl băiatului care a întrerupt meciul Sheriff Tiraspol-Real Madrid, reținut pentru 24 ore

Presa din Transnistria a scris despre băiatul 12 ani, care a întrerupt meciul Sheriff-Real de la Tiraspol. Minorul a pătruns pe teren și a cerut un autograf de la fotbalistul Karim Benzema. Copilul s-a întors în tribune, unde îl aștepta tatăl său. Ulterior, ambii au fost rugați să părăsească stadionul, iar părintele fost reținut pentru 24 de ore.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Amintim că pe parcursul meciului Sheriff Tiraspol – Real Madrid, un copil a intrat pe teren și a cerut un autograf de la fotbalistul Karim Benzema. Acesta i-a oferit autograful și l-a mângâiat pe cap. După aceea, băiatul s-a reîntors în tribune, unde îl aștepta tatăl său.

Potrivit regulamentului, tatăl și copilul au fost rugați să plece. Ulterior, bărbatul a fost reținut de către polițiști, iar băiatul a fost luat acasă de către mama sa.

Următoarea zi, Karim Benzema a publicat o fotografie cu copilul pe pagina sa de Instagram, iar mai jos a scris „My little guy”, în traducere „micul meu băiat”.

Meciul de miercuri, 24 noiembrie dintre Real Madrid și Sheriff Tiraspol s-a încheiat cu scorul de 3 la 0.

Foto: Karim Benzema via Instagram

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button