fbpx

Luni „sărbătorim” cea mai deprimantă zi a anului 2022. Ce înseamnă și cum a apărut Blue Monday

Tu cum te simți? Zâmbești? Dacă nu, poate explicația o găsești în evenimentul „sărbătorit” astăzi – Blue Monday. Așadar, cea de-a treia zi de luni a anului – 17 ianuarie este cea mai deprimantă zi din 2022, cel puțin asta o spune un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente dintr-un an.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pentru acest scop, Cliff Arnal a luat în calcul mai mulți factori, astfel – potrivit lui – „depresia colectivă” din a treia zi de luni din an ar fi cauzată de scăderea temperaturilor, reducerea luminozităţii, datoriile acumulate în urma sărbătorilor, faptul că vacanţele s-au terminat și reprezintă deja doar o amintire, la fel ca hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pe 1 ianuarie pentru anul în curs, dar și faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni.

La aceeași idee au lucrat și alți cercetători, astfel ipoteza „Blue Monday” a prins contur. Potrivit unei analize, cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, pe când un alt studiu demonstrează că în această zi se constată o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă.

Această zi a devenit o bună idee de marketing. „Blue Monday” a făcut parte dintr-o campanie publicitară a unei agenţii de turism – Sky Travel, prin care se promova avantajele călătoriilor programate în luna ianuarie. Mai apoi, un producător de înghețată a utilizat conceptul opus – cea mai fericită zi a anului. Potrivit aceluiași calcul, cea mai fericită zi a anului 2020 va fi pe 17 iunie, a treia vineri din lună.

Dacă vrei să scapi de starea de depresie, specialiștii îți recomandă să stai lângă fereastră, să ieși la plimbare și să practici sporturi specifice iernii (sau să faci exerciţiile la sală).

ZUGO te îndeamnă să zâmbești! 🙂

Articole asemănătoare

Back to top button