fbpx

video | Vladimir Putin, la reşedinţa prezidențială franceză. Liderul Rusiei a venit cu flori pregătite pentru soția lui Macron

Președintele Federației Ruse a fost primit de curând la reședința familiei prezidențiale din Franța, unde a avut o întâlnire oficială cu Emmanuel Macron. Deși aceștia s-au arătat interesați de apropierea Moscovei cu UE, între ei au fost și dezacorduri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Întâmpinat de cuplul prezidențial, Putin a venit cu un buchet de flori, ce l-a dăruit soției lui Macron – Brigitte. Liderul Rusiei a petrecut aproape cinci ore, din seara de luni, împreună cu șeful statului francez, două ore şi jumătate fiind – într-o întâlnire tête-à-tête ce a fost urmată de o cină.

Cei doi au dialogat în faţa presei, având păreri împărţite despre subiecte ca Războiul din Siria sau drepturile omului.

Discutând despre reprimarea manifestaţiilor opoziţiei la Moscova, Putin a declarat că nu doreşte o „situaţie ca cea a vestelor galbene”, care a zguduit Guvernul francez în urmă cu câteva luni. Comparația, însă, a fost respinsă printr-o replică de Macron.

„În Franța, dreptul de a protesta este respectat. Noi respectăm atât dreptul la protest, cât și ordinea publică. Și… nu orice comparație este pertinentă, în Franța protestatarii au participat la alegeri libere”, a comentat președintele francez.

Articole asemănătoare

Back to top button