fbpx

video | Reacția virală a unui locuitor din Herson după eliberare: „Nu avem curent, apă, căldură, internet, dar nici ruși! Sunt foarte fericit”

Unul dintre locuitorii orașului Herson, recent eliberat de forțele ucrainene, a declarat că oamenii trăiesc fără curent electric, căldură, apă, telefonie sau internet, dar și fără ruși – după ce au fugit din oraș – și acest lucru este de ajuns pentru ei, pentru că sunt liberi. Reacția lui a devenit virală pe rețelele sociale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bărbatul este unul dintre locuitorii din Herson care au ieșit în centrul orașului să se bucure de fuga rușilor, sub presiunea contraofensivei uncrainene, transmite Digi24.

„Nu avem curent electric în oraș, nu avem apă, nu avem căldură de la sistemul de termoficare, nu avem telefonie mobilă, nu avem internet… dar nu avem nici ruși! Și sunt foarte fericit din cauza asta. Putem să supraviețuim oricărei situații, dar suntem liberi!”, a spus bărbatul, care ținea în mână un mic steag al Ucrainei.

Forțele ucrainene au eliberat orașul Herson de sub ocupația rusă, trupele Moscovei fiind obligate să se retragă în urma contraofensivei puternice declanșate de Kiev. Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a dat ordinul de retragere pentru cele câteva zeci de mii de soldați care au traversat Niprul, distrugând complet podul Antonovski în urma lor.

Locuitorii orașului trăiesc în condiții deosebit de grele, infrastructura fiind puternic avariată în cele câteva luni de lupte și ocupație.

După fuga rușilor, agenții serviciului de informații ucrainean, SBU, au găsit liste cu agenți recrutați de FSB (serviciul secret rus), care au colaborat cu ocupanții ruși din Herson. Documentele au fost lăsate în urmă de ruși, în timpul retragerii haotice din zonă.

Printre documentele descoperite de agenții SBU în Herson se numără „obligații” de confidențialitate scrise de mână de cei recrutați privind colaborarea lor cu FSB, dosare ale agenților, note privind misiuni ale rușilor, „protocoale de căutare” în locuințele rezidenților din Herson, se arată într-un comunicat SBU.

Articole asemănătoare

Back to top button