fbpx

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. După Franţa, și Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că ,,vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova vinerea trecută, scrie Deutsche Welle, citat de Mediafax.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Măsura a fost adoptată luni, în timpul unei reuniuni a consiliului de securitate naţională care a avut loc la Roma, unde sunt planificate acţiuni sporite de securitate pentru evenimentele care vor avea loc cu ocazia sărbătorilor pascale de la sfârşitul acestei săptămâni.

Papa Francisc are un program încărcat de evenimente la Roma şi la Vatican în zilele premergătoare duminicii Paştelui, potrivit Deutsche Welle.

„Atât supravegherea, cât şi controalele vor fi sporite, acordând cea mai mare atenţie locurilor de cea mai mare agregare şi tranzit de persoane, precum şi ţintelor sensibile”, a precizat Ministerul italian de Interne într-un comunicat.

Italia devine a doua ţară europeană care adoptă ridicarea alertei de securitate la maxim, după ce Franţa a anunţat duminică că ameninţarea teroristă a crescut la cel mai înalt nivel – urgenţă de atac. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, în cadrul unei vizite în Guyana Franceză, că aceeaşi grupare teroristă despre care se crede că a acţionat la Moscova a avut tentative de atac şi în Franţa.

Articole asemănătoare

Back to top button