fbpx

video | Părinți, pregătiți banii! Anunțul Primăriei privind grupele cu program prelungit din școlile capitalei

Părinții elevilor din școlilele din Chișinău urmează să achite lunar câte 360 de lei pentru trei ore de program prelungit sau 690 de lei – pentru șase ore. Anunțul a fost făcut luni, 22 ianuarie, de șeful Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău, Andrei Păvăloi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totodată, elevii din familii social-vulnerabile vor putea să frecventeze gratuit grupele cu program prelungit, în baza unei cereri a părinților. Potrivit lui Andrei Păvăloi, sumele necesare urmează a fi acoperite din bugetul mun. Chișinău.

A fost elaborat un regulament și am ajuns la o formulă ce presupune salarizarea cadrelor didactice. Prețul pentru trei ore – 360 de lei, iar pentru șase ore – 690 de lei. La fel, a fost elaborat și mecanismul de plată, ce se va face prin contul instituției. Se va face după modelul grădinițelor, adică fiecare părinte care va solicita aceste servicii va primi un bon lunar. Totodată, aproximativ 6000 de copii vor beneficia de servicii gratuite și mese. Majoritatea părinților vor avea doar de câștigat în urma noii formule, deoarece aceste plăți vor fi legalizate și vor fi mai mici”, a declarat responsabilul.

Urmărește declarațiile video ale șefului Direcției generale educație, tineret și sport:

Precizăm că în clasele primare din mun. Chișinău sunt înscriși, în total, aproape 39.000 de elevi.

În ultimele săptămâni, subiectul finanțării grupelor cu program prelungit din școlile din capitală a fost un prilej de dispută politică dintre Primăria Chișinău și Guvern.

Pe 3 ianuarie curent, municipalitatea a sistat finanțarea acestor grupe, motivând decizia prin insuficiența banilor. Mai mult, primarul Ion Ceban a acuzat guvernarea de acest lucru.

Decizia muncipalității a stârnit proteste și critici în adresa Primăriei.

Ministerul Finanțelor a anunțat că, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2024, volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău constituie 3 859,1 milioane de lei, iar volumul transferurilor aprobat în Legea bugetului de stat pentru anul 2023 este de 3 777,1 milioane de lei, înregistrându-se, astfel, o majorare de 81,5 milioane de lei față de anul trecut.

Articole asemănătoare

Back to top button