fbpx

video | La tribuna ONU, Maia Sandu a cerut retragerea trupelor ruse din Transnistria

În cadrul unui discurs susținut pe 21 septembrie, de la tribuna ONU, președinta Maia Sandu a cerut retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse din regiunea transnistreană, dar și distrugerea muniției din depozitele de la Cobasna. Șefa statului a declarat că acestea reprezintă o amenințare pentru securitatea din regiune.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Cerem retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse. Facem apel la distrugerea muniției din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare la adresa securității și a mediului întregii regiuni.

În timp ce ne străduim să menținem pacea, economia și societatea noastră suportă greul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Resursele noastre sunt la limită, investițiile au încetinit, comerțul și rutele de transport sunt perturbate, iar inflația se apropie de 35 la sută.

În plus, ne confruntăm cu un spectru larg de amenințări hibride, de la dezinformare și propagandă până la atacuri cibernetice și presiuni energetice.

Prețurile anormal de ridicate la gazele naturale și încercările Rusiei de a folosi livrările de gaz și petrol ca arme în Europa au declanșat o criză energetică fără precedent. Suntem una dintre cele mai vulnerabile țări în fața acestei crize.

Dar acest lucru ne face doar mai hotărâți să ne diversificăm resursele de energie și să reducem dependența de combustibilii fosili. Ne propunem să creștem ponderea livrărilor de energie din surse regenerabile de la trei la 30 la sută în următorii trei ani. Acest lucru va face țara noastră mai puternică, iar mediul nostru – mai sănătos și mai sigur”, a spus președinta Maia Sandu.

„Singura cale de a realiza acest lucru este dialogul pașnic și respectarea suveranității și integrității noastre teritoriale.

Atunci când Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei, am muncit mai mult ca niciodată pentru a menține pacea pe malurile râului Nistru. Am făcut tot posibilul pentru a ne asigura că toți cetățenii Moldovei, inclusiv cei care locuiesc în regiunea separatistă, continuă să se bucure de pace”, a adăugat Maia Sandu.

Articole asemănătoare

Back to top button