fbpx

video | În doar 48 de ore, la Chișinău s-au produs 36 de accidente rutiere. Câți șoferi erau în stare de ebrietate?

Angajații Secției supraveghere transport și circulație rutieră din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au documentat și înregistrat, pe parcursul ultimelor 24 de ore, 36 de accidente rutiere, soldate cu 12 persoane traumatizate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În șase dintre acestea, polițiștii au stabilit că șoferii au urcat la volanul unității de transport în stare de ebrietate cu grad avansat. În aceste cazuri și în cele în care au avut de pătimit persoane au fost inițiate procese penale, iar în cele soldate cu pagube materiale au fost emise decizii de sancționare a șoferilor cu amenzi în mărime de la 900 până la 1500 de lei, cu aplicarea punctelor de penalizare.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, Poliția Capitalei recomandă repetat conducătorilor auto:

– Dacă ați consumat băuturi alcoolice nu urcați la volanul unității de transport, pentru a nu pune în pericol viața celor din jur cât și a dvs;

– Evitaţi efectuarea unor manevre riscante şi îndeosebi a depăşirilor neregulamentare;

– Manifestați prudență sporită în trafic;

– Prealabil schimbării direcției de mers sau a benzii de deplasare, asigurați-vă;

– Reduceţi viteza în locurile semnalate de indicatoarele rutiere şi în special la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii.

Atenţie: Consumul de alcool, viteza excesivă și neasigurarea la shimbarea direcției de mers constituie principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere!

Articole asemănătoare

Back to top button