fbpx

video | Dodon i-a îndemnat pe Voicu și Ceban să-și sfințească instituțiile: „Trebuie scos duhul rău, mai ales după fostul ministru și fostul primar”

Președintele Igor Dodon susține că rămâne la discreția actualei conduceri a Ministerului Afacerilor Interne scoaterea crucifixului din holul instituției, instalat de către ex-ministrul Andrei Năstase. Cu toate acestea, șeful statului îl îndeamnă pe Pavel Voicu să sfințească sediul MAI. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Părerea mea proprie, nu în calitate de președinte: ministrul, poate și prim-ministrul, dar în mod special primarul, când au intrat pentru prima dată în oficiu, trebuiau să sfințească locul. Așa cum am făcut-o eu la Președinție”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă după ședința comună de astăzi pe care a avut-o cu prim-ministrul și șefa Legislativului.

Președintele mai spune că decizia cu privire la scoaterea crucifixului nu are nicio atribuție cu Președinția și ține doar de actuala conducere a instituției, asta deși menționează că a aflat din presă că Pavel Voicu nu intenționează să înlăture simbolul sfânt din sediu.

„Ministerele sunt ministere, întrebații pe ei. Dar trebuiau să sfințească locul, mai ales după fostul ministru și mai ales după fostul primar general, trebuiau să scoată tot duhul rău de acolo”, a mai adăugat Dodon.

Precizăm că liderul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, a fost obligat să aducă scuze publice, iar Ministerul Afacerilor Interne – să scoată crucifixul pe care acesta l-a instalat în sediul instituției, potrivit unei decizii a Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

Năstase, la rândul său, s-a arătat indignat de această hotărâre și a venit cu o reacție în care menționa că „niciun consiliu nu-l poate obliga să se lase de Dumnezeu”.

De asemenea, îngrijorarea față de decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și-a manifestat-o și Mitropolia Moldovei. Biserica Ortodoxă a calificat ca „nedreaptă și mioapă” hotărârea privind înlăturarea crucifixului.

Articole asemănătoare

Back to top button