fbpx

Va fi instituit Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile. Rolul și atribuțiile acestuia

La ședința plenară a Parlamentului de joi, 15 septembrie, a fost votat, în prima lectură, un proiect de lege care prevede instituirea Serviciului de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile. Atribuțiile acestuia vor fi expertizarea, clasarea, digitizarea, arhivarea dosarelor, completarea și gestionarea Registrului național al patrimoniului cultural național mobil.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Scopul inițiativei legislative este de a facilita accesul cetățenilor la serviciile de expertizare a bunurilor culturale mobile, eliberarea certificatelor și adeverințelor de export, a notificărilor de import, precum și colaborarea eficientă cu Serviciul vamal pentru monitorizarea deplasării bunurilor culturale mobile.

Expertizarea bunurilor culturale mobile va fi efectuată pe următoarele domenii de specializare: arheologie, paleontologie, zoologie, heraldică, numismatică, etnografie, artă plastică și decorativă, carte veche, manuscrise, automobile de epocă etc.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Culturii în conformitate cu Strategia de dezvoltare a culturii „Cultura 2020”, urmând să fie supus votului în lectura a doua.

Articole asemănătoare

Back to top button