fbpx

Și-a șantajat fosta iubită cu publicarea pe internet a relațiilor intime filmate pe ascuns, după ce tânara nu i-a mai răspuns la mesaje

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului penal de învinuire a unui tânăr care a filmat pe ascuns momentele în care întreținuse relații sexuale cu prietena, iar după întreruperea relației o amenința cu divulgarea imaginilor în cazul refuzului raportului sexual solicitat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Ambii tineri sunt din Chișinău și au puțin peste 20 de ani. Aceștia se cunoșteau de mai mult timp, dar victima i-a ignorat mesajele acestuia de pe rețelele de socializare, până în vara lui 2021, când i-a acceptat invitația la restaurant. Acesta a invitat-o în localul pe care-l deținea în proprietate, după care au întreținut relații sexuale, atât într-o încăpere a localului, cât și la domiciliul acestuia.

Momentele intime, însă, au fost filmate de către tânăr, fără acordul prietenei sale. După întreruperea relației, în toamna aceluiași an, tânărul a insistat asupra reluării ei. După refuzul fostei prietene, acesta i-a prezentat în corespondența de pe rețelele de socializare capturi din imaginile video ale relației intime pe care au avut-o și a amenințat-o cu divulgarea lor, inclusiv prin publicarea tipărită în curtea casei ei.

Tânăra a refuzat solicitarea acestuia și l-a denunțat la autorități, iar acum instanța de judecată urmează să examineze în fond învinuirea adusă acestuia de procurori pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii personale a victimei și hărțuirea ei sexuală.

Pe parcursul urmăririi penale, tânărul a pledat nevinovat, în pofida corespondenței dintre cei doi examinate de oamenii legii, extrase din telefonul și calculatorul acestuia.

Articole asemănătoare

Back to top button