fbpx

Reținerea lui Statnîi: Fostul procuror, bănuit de fals în acte publice, arestare ilegală și exces de putere

Fostul procuror anticorupție Roman Statnîi e a fost reținut, în seara zilei de marți, după ce a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit de „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Toate aceste acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării „VENTO”, cărora, în coparticipare cu șeful său de atunci, Viorel Morari, doi polițiști și alte persoane încă nestabilite, le-ar fi fabricat un dosar la comandă.

Precizăm că, recent, frații Igor și Adrian Borș, co-proprietarii rețelei de benzinării „VENTO”, au fost reabilitați în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

În cursul zilei de miercuri, fostul procuror va fi pus sub învinuire, după care se va decide asupra măsurii preventive aplicabile.

Tot miercuri, Curtea de Apel Chișinău urmează să examineze contestația PCCOCS împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana din 20 ianuarie curent, prin care demersul procurorului la aplicarea arestului în privința șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost respins integral.

Citește și: Viorel Morari, eliberat a doua zi după ce a fost pus sub învinuire pentru fabricarea unui dosar la comandă. PG va contesta decizia

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button