fbpx

Plecarea masivă a rușilor din țară: Câți au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore

În Republica Moldova, în ultimele 24 de ore au intrat peste 200 de cetățeni din Federația Rusă. Informația a fost oferită pentru ZUGO de ofițera de presă a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova au fost înregistrate 389 de traversări ai cetățenilor Federației Ruse. Din numărul total, 205 treceri a cetățenilor ruși au fost pe sensul de intrare în Moldova”, a comunicat Raisa Novițchi pentru ZUGO.

Amințim că cozi uriașe de mașini s-au format la aproape toate vămile terestre ale Federației Ruse. Tot mai mulți cetățeni ruși vor să părăsească țara, la o zi după decretarea, de către Vladimir Putin, a mobilizării parțiale. La frontiera Rusiei cu Finlanda, vameșii finlandezi au raportat un „număr excepțional” de ruși care au trecut granița în Finlanda în cursul nopții trecute.

Mii de bărbați ruși de vârsta încorporării încercau astfel să părăsească țara încă din cursul serii de miercuri, la puțin timp după anunțul referitor la mobilizarea parțială. „Nu veau să fie carne de tun”, a declarat pentru The Moscow Times, sub anonimat, un bărbat din Moscova în vârstă de 30 de ani.

Vezi și: Fiul lui Dmitri Peskov, victima unei farse. A fost sunat pentru mobilizare pe front: „O să mă lămuresc la alt nivel”

Articole asemănătoare

Back to top button