doc | Cazul tânărului omorât în bătaie la Drochia: Rezultatele expertizei repetate și pedeapsa pe care o riscă presupușii agresori

Tânărul omorât în bătaie la Drochia luna trecută, a decedat din cauza loviturilor aplicate. Acesta este rezultatul expertizei repetate solicitate, potrivit avocatului familiei tânărului, Andrei Domenco.
Potrivit lui, expertiza primară efectuată de medicul legist a constatat că decesul victimei nu a survenit din cauza loviturilor aplicate față de victimă în conflict. Succesorii părții vătămate nu au fost de acord cu această constatate și au solicitat expertiză repetată, care a stabilit moartea tânărului este cauza loviturilor care i-au fost aplicate.
Prin urmare, persoanele care ar fi bătut victima au fost puse sub urmărire penală. Dacă vina le va fi demonstrată, ele riscă de la 12 la 15 ani de închisoare.
Amintim că un tânăr de doar 21 de ani a decedat pe 19 iulie. S-a întâmplat în satul Nicoreni, raionul Drochia, în urma unui conflict între mai multe persoane. Bărbatul se afla în vizită la bunici.
Oamenii legii precizau atunci că în noaptea cu pricină, în jurul orei 2:30, doi tineri de 17 și 21 de ani, ambii locuitori ai capitalei, aflându-se în ospeție, în rezultatul consumului de alcool, au avut un conflict cu un grup din patru tineri cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani. La ora 3:37 victima a fost depistată în stare inconștientă la sol de către mama sa, care chemat ambulanța. Din păcate, doctorii nu a putut decât constata decesul.
Avocatul Andrei Domenco puncta atunci că pune la îndoială informația precum că tânărul de 21 de ani ar fi aplicat lovituri primul. „Abordăm critic faptul expus precum că persoana decedată a aplicat lovituri prima și la fel criticam legătura cauzală a decesului până la stabilirea definitivă a circumstanțelor”, spunea el.