fbpx

CNESP a suspendat decizia, însă transportatorii nu renunță la protestul de marți. Cer să fie vaccinați în șapte zile și să primească echipament de protecție gratuit

Chiar dacă CNESP a suspendat decizia prin care limita capacitatea de îmbarcare în transportul public în proporție de 50%, șoferii nu renunță la protestul de marți. Potrivit jurnal.md, aceștia au o serie de revindecări pe care le înaintează Executivului.

Aceștia afirmă că se află în prima linie de risc și cer să fie vaccinați timp de șapte zile. De asemenea, o altă solicitare a lor este să fie asigurați gratuit cu materiale de protecție, măști, halate și dezinfectant pentru fiecare unitate de transport.

Aceștia vor achitarea imediată din bugetul de stat a plăților compensatorii în valoarea salariului mediu pe economie pe lună conducătorilor auto pentru fiecare lună a pandemiei. Totodată, ei mai cer repartizarea motorinei gratuite, „necesare pentru activitatea transportului regulat de persoane din rezerva de stat și ajutoarele internaționale”.

Amintim că, după ce CNESP a decis să limiteze capacitatea de îmbarcare în mijloacele de transport comun și a înăsprit restricțiile, reprezentanții ramurii au avertizat proteste după prima amendă aplicată. Așadar, ca urmare a sancțiunilor, marți, aceștia planifică să își sisteze activitatea.

Pe parcursul anului 2020, transportatorii au ieșit de mai multe ori la manifestații, fiind nemulțumiți atât de restricțiile impuse de CNESP, cât și de schimbările care se produs la nivelul de conducere și administrare a gărilor auto din țară.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button