fbpx

Avocații lui Dodon au declarat că fostul președinte „nu beneficiază de un proces echitabil”

În cadrul unei conferințe de presă din 16 noiembrie, avocații lui Igor Dodon au declarat că dosarul pe numele fostului președinte este unul politic și că nu este investigat într-un mod echitabil. Aceștia au anunțat că vor face apel la toate organizațiile naționale și internaționale, care au ca obiectiv monitorizarea respectării drepturilor omului pentru ai informa, cu prezentarea materialelor dosarului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei trei avocați care apără interesele lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, Nicolae Posturusu și Petru Balan, au atras atenție asupra modului trunchiat în care se comunică public detaliile din dosarul clientului lor, dar și referitor la atacuri publice la adresa fostului șef al statului și mamei acestuia.

Potrivit avocaților, chiar dacă actuala guvernare lucrează asupra faptului ca Republica Moldova să devină stat membru al Uniunii Europene, autoritățile de la Chișinău „încalcă standardele și garanțiile consfințite în actele internaționale în domeniul drepturilor omului și acționează după practicile cunoscute de intimidare a oponenților politici„.

Cu referire la imaginile video din sediul Partidului Democrat din Moldova, în care Igor Dodon ar fi primit o sacoșă cu bani, avocații declară că acestea ar fi trucate, iar celelalte persoane vizate în clipul video urmează a fi audiate în instanța de judecată.

Înregistrările nu sunt în original și au o proveniență dubioasă, nu sunt puse în întregime, respectiv, nu pot fi mijloc de probă în instanța de judecată”, afirmă avocații.

Fostul șef de stat este acuzat de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală și trădare de patrie.

Pe 24 mai 2022, Igor Dodon a fost reţinut și încarcerat în izolatorul de detenție provizorie al Direcției de poliție a municipiului Chișinău. Împreună cu el a fost reținut și cumnatul său, Petru Merineanu, fratele Galinei Dodon.

Articole asemănătoare

Back to top button