fbpx

Are sau nu omul al șaselea simț? Un nou studiu vine să facă lumină în presupunerile legate de acest subiect

De-a lungul timpului au existat diverse teorii despre existența celui de-al șaselea simț la oameni. Totuși, nici unul dintre studiile realizate până acum nu a furnizat o concluzie clară cu referire la acest subiect.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ceea ce au reușit să elucideze cercetătorii este faptul că animalele la sigur au acest simț care le ajută să se orienteze în spațiu. Acest lucru a fost stabilit cu certitudine la păsările migratoare, care, cu ajutorul câmpului magnetic al Pământului, își pot găsi cu ușurință drumul în călătoriile lungi. Același lucru s-a constatat la somoni, care folosesc cel de-al șaselea simț pentru a înota în direcția corectă.

Dar există acest simț la oameni? Este întrebarea care îi macină pe oamenii de știință din întreaga lume. Pentru a clarifica acest lucru, a fost realizat un nou experiment. Deși nici acesta nu a furnizat rezultate foarte precise, totuși, a permis formularea unei concluzii.

La experiment au participat 36 de persoane – 24 de bărbați și 12 femei cu vârste cuprinse între 18 și 68 de ani, cu diverse origini (europene, africane, asiatice, autohtone). Ei au fost puşi într-o cameră întunecată, înconjurată de bobine electrice. Participanților li s-a solicitat să închidă ochii și să se relaxeze, notează presa străină. Între timp, cercetătorii au modificat câmpul magnetic din jurul lor, modificând curenții electrici în bobine. Intensitatea câmpului magnetic din această cameră a corespuns cu cea a câmpului magnetic al Pământului.

Folosind instrumente specifice, ei au analizat ritmul cerebral al participanților. În cazul unora au detectat un ritm alfa, o oscilație rezultată din activitatea electrică a creierului. Amplitudinea sa a scăzut când creierul a perceput un semnal.

Față de aceste rezultate, cercetătorii au dedus că percepția câmpului magnetic al Pământului ar putea fi specifică anumitor oameni. Acest al șaselea sens ar fi o abilitate înnăscută, ca și în cazul celor care sunt stângaci sau dreptaci. Cei care au acest simț probabil că nu îl conștientizează, mai spun cercetătorii.

Articole asemănătoare

Back to top button