fbpx

Alexandr Stoianoglo riscă încă un dosar penal. Sesizarea, în legătură cu expulzarea celor șapte profesori turci

Inga Grigoriu, ex-președinta Comisiei Laundromat, a anunțat pe Facebook că a depus o nouă sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Aceasta ține de pretinsele acțiuni ilegale ale procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în legătură cu expulzarea celor șapte profesori turci cu reședință în Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Nu s-a întreprins nici o acțiune legală pentru constatarea întregului cerc de persoane care se fac vinovate de capturarea și transferul ilegal al celor șapte profesori din Republica Moldova. De aceea, în cadrul sesizării depuse, voi aduce argumente prin care, procurorul general suspendat, a omis dispunerea investigării veritabile a faptului desfășurării ilegale pe teritoriul Republicii Moldova a operațiunilor privind capturarea ilegală de persoane și scoaterea ilegală din jurisdicția Republicii Moldova de către serviciile speciale ale unui stat străin cu suportul SIS, fapt constat de către CtEDO în hotărârea din 11 iunie 2019”, a scris Grigoriu.

Amintim că fosta parlamentară a depus anterior o altă sesizare la CSP, prin care cerea examinarea „acțiunilor ilegale” ale lui Stoianoglo în contextul renunțării la învinuirea lui Veaceslav Platon. Inga Grigoriu susține că Stoianoglo a fost cel care ar fi dirijat și manipulat decizia procurorilor, astfel încât Platon să fie scos de sub acuzații.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button