fbpx

Acordurile privind implementarea proiectului „Eficiența energetică a R. Moldova”, semnate de Nicu Popescu la Bruxelles. Care sunt prevederile

Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a semnat miercuri, 15 decembrie, în numele Guvernului Republicii Moldova documentele care confirmă încheierea între țara noastră și instituțiile financiare europene a acordurilor necesare privind implementarea proiectului „Eficiența energetică a Republicii Moldova”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Este o altă reușită a echipelor de negociatori, colegilor din Guvern și a partenerilor europeni ce demonstrează prin fapte concrete sprijinul pentru țara noastră în calea sa de modernizare europeană. Cetățenii vor avea acces la servicii de calitate în condiții mai bune, având în vedere că principalele categorii de clădiri ce urmează a fi supuse reabilitării sunt cele cu destinație socială”, a menționat ministrul Nicu Popescu.

Contractul de finanțare este orientat spre reabilitarea energetică a instituțiilor de importanță națională și locală, precum spitale, grădinițe și școli publice.

„Doar prin reabilitarea instituțiilor spitalicești incluse în proiect, anual, peste 250.000 pacienți vor beneficia de servicii de o calitate sporită având în vedere că intervențiile de eficientizare energetică a unei clădiri presupun asigurarea confortului termic în cadrul edificiului precum și economii de cel puțin 5,2 milioane de euro anual care ar putea fi direcționate spre alte necesități ale instituțiilor beneficiare, a mai punctat șeful diplomației Republicii Moldova.

Prin documentele semnate miercuri, Republica Moldova va beneficia de acordarea unor împrumuturi în valoare de 30 de milioane de euro de la BEI și BRD precum și de un grant în valoare de 2,8 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene și a Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru țările PaE.

Vezi și: 60 de milioane de euro pentru gestionarea crizei gazelor. Acordul dintre Comisia Europeană și R. Moldova, semnat la Bruxelles

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button