fbpx

video | Simona Halep a pierdut finala de la Madrid: „Cred că am jucat greșit tot ce am jucat astăzi”

Simona Halep a jucat sâmbătă cea de-a patra sa finală la Mutua Madrid Open. Românca a pierdut în fața tenismenei din Olanda Kiki Bertens.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit presei române, scorul final a fost de 6-4, iar sportiva de peste Prut va urca o treaptă în clasamentul WTA, ocupând locul II. În cazul în care Halep devenea învingătoare, aceasta își redobândea locul I în clasament, dar și obținea 1.202.520 de euro şi 1.000 de puncte WTA.

„Cred că am jucat greșit tot ce am jucat astăzi. Mi-am dat seama, la un moment dat, că trebuie să joc dreapta-stânga mult mai mult, dar a fost prea târziu. Ea a jucat mai bine decât mine și a meritat cu siguranță să câștige meciul. A fost mai lucidă și mai prezentă”, a spus după meci Simona Halep.

Sportiva română a ajuns la 17 finale pierdute din 35 jucate. Două dintre acestea le-a pierdut în faţa adevrsarei de ieri seara.

Articole asemănătoare

Back to top button