fbpx

video | „Și-a sunat părinții și a cerut să-i aducă haine de schimb, ulei și semințe”: Sora tinerei ucise de polițista beată povestește despre accident

Nicoleta, sora Valentinei Bivol, care și-a pierdut viața după ce a fost spulberată de pe trotuar de o polițistă care a urcat beată la volan, povestește ce s-a întâmplat imediat după accidentul tragic din seara zilei de 29 august și cum se simte ea, după toate intervențiile chirurgicale la care a fost supusă, fiind grav rănită, notează unimedia.info.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Repede s-a ascuns în iarbă, a sunat pe cineva din părinții ei și le-a spus să-i aducă alte haine, ca să-și schimbe uniforma, să-i aducă ulei și semințe de mâncat, ca atunci când va trebui să verifice doza de alcool din organism, uleiul se ridică, din câte am înțeles, și nu arată concentrația”, a relatat copila de 17 ani, în cadrul emisiunii „Fii sănătos cu Maria Marian”, de la Jurnal TV.

În urma impactului, fiica cea mică a Svetlanei Ursu, Nicoleta, a ajuns la spital în stare gravă. A suportat mai multe intervenții chirurgicale. Ultima a fost o operație pe față.

Nicoleta a acceptat să vorbească despre accident: „Prima a lovit-o pe soră cel mai tare, a omorât-o pe loc. Pe mine la fel m-a lovit destul de tare, m-a aruncat în sus și apoi am căzut cu fața pe beton și pe  nepoțică tot a aruncat-o”.

„A ieșit din mașină, era foarte beată, mult mai beată decât scrie pe rețelele de socializare. Exact lângă locul accidentului este o casă cu camere de supraveghere, ea le-a văzut, s-a dat un pic mai într-o parte, a telefonat pe cineva din apropiați. A venit un băiat acolo pe loc, nu am idee cine e, nici oamenii care erau cu noi nu-l cunosc. Ei vorbeau, apoi fata repede s-a ascuns în iarbă, a sunat pe cineva din părinții ei și le-a spus să-i aducă alte haine, ca să-și schimbe uniforma, să-i aducă ulei și semințe de mâncat, ca atunci când va trebui să verifice doza de alcool din organism, uleiul se ridică din câte am înțeles, și nu arată concentrația”, își amintește adolescenta.

Nicoleta spune că nu se simte prea bine: „Mi-au făcut operația vineri, 15 septembrie, m-au dus în reanimare, am stat 4 zile acolo, mă simțeam insuportabil, aveam dureri imense la față. Pe fon emoțional sunt distrusă complet”.

Sora Valentinei cere dreptate pentru cele întâmplate: „Îmi doresc ca șoferița să fie pedepsită în primul rând pentru că mi-a luat sora de lângă mine. Era și încă o socot totul meu, a fost ca a doua mamă. Nu doresc durerea mea nimănui, e foarte dureros, e insuportabil și nu vreau ca nimeni să treacă prin ceea ce trecem noi acum”.

În cadrul aceleiași emisiuni, mama Valentinei Bivol, tânăra ucisă de polițista care a urcat beată la volan, a povestit despre calvarul prin care a trecut, după ce a aflat despre tragedie. Femeia a spus că nici șoferița, nici rudele acesteia nu și-au cerut iertare pentru cele întâmplate.

„Aș vrea să se ia măsurile care trebuie, pedeapsa care i se cade, aceea să i se dea, nu să fie mușamalizat cazul, acoperit de o mână și să rămână așa. Nu e la prima abatere, nu zic anume de omucidere, dar nu e la prima abatere și la 22 de ani…”, a mai menționat femeia îndurerată.

Accidentul grav, care i-a luat viața Valentinei Bivol, s-a întâmplat în comuna Sîngera, pe 29 august. O șoferiță de 22 de ani, care s-a dovedit a fi polițistă, ar fi pierdut controlul volanului mașinii de marca Toyota, a intrat pe trotuar și a ucis-o pe Valentina, iar sora sa mai mică și fiica sa de 6 ani au fost rănite.

Articole asemănătoare

Back to top button