fbpx

video | Percheziții în dosarul penal pornit pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice

Inspectoratul General al Poliției a informat sâmbătă că ieri au fost realizate noi acțiuni în baza dosarului penal pornit în luna august curent pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali săvârșită în proporții mari, dar și pentru infracțiunea prevăzută de Codul Penal „spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În urma măsurilor speciale de investigație organizate de angajații Inspectoratului Național de Investigații și cei ai Inspectoratului de Poliție Bălți, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au fost efectuate percheziții flagrante la un reprezentant al partidului politic „Șansă”, precum și la domiciliul acestuia, care după ce a primit banii de la curier a început să-i repartizeze persoanelor care au participat la mitinguri, diferite adunări ale partidului, dar și celor care au votat pentru membrii acestui partid în primul tur la alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023.

Au fost stabilite și persoanele care deja au primit sumele de bani și care în cadrul audierii au recunoscut că au primit banii de la reprezentantul partidului PP „Șansă”.

În cadrul perchezițiilor polițiștii au ridicat un telefon mobil cu probe concludente pentru urmărirea penală; mijloace financiare în sumă de 192 360 de lei; înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate listele persoanelor care au primit sume de bani necontabilizate și cele care urmau să fie achitate; înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate sumele de bani primite de la partidul politic, cheltuite pe parcursul anului 2023.

Investigațiile în cadrul dosarului continuă.

Articole asemănătoare

Back to top button