fbpx

„Urmează alte etape”: Igor Zaharov demisionează din funcția de consilier prezidențial

Igor Zaharov a anunțat, într-o postare pe Facebook, că își încheie activitatea în cadrul Președinției Republicii Moldova, ultima zi de muncă fiind 31 decembrie 2025. Zaharov a precizat că s-a alăturat echipei prezidențiale după o discuție cu Președinta Maia Sandu în ianuarie 2024 și că timp de aproape doi ani a activat în domeniul comunicării și politicii externe.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„A fost o perioadă intensă și interesantă, cu responsabilități și provocări mari, dar și cu multă împlinire”, a spus el.

Potrivit lui, decizia de a părăsi Președinția este legată de schimbări în viața personală.

„Familia mea s-a mărit în ultimul an, aducând multă bucurie și nevoia de a-mi așeza altfel prioritățile și ritmul”, a explicat Zaharov.

În mesajul său, el și-a exprimat recunoștința față de Maia Sandu pentru colaborare și a subliniat că va rămâne conectat la viața publică: „Avem înainte cel mai important proiect de țară, aderarea la Uniunea Europeană, iar acest drum se face cu oameni, cu comunități, cu fiecare mahala care crede în puterea Moldovei.”

Articole asemănătoare

Back to top button