fbpx

CEDO obligă R. Moldova să achite 560 de mii de euro unei companii. Reacția Ministerului Justiției

Guvernul de la Chișinău va achita suma de 560 de mii de euro companiei slovene Seksimp Group SRL, după ce decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) din 4 iunie va deveni definitivă. Precizările au fost făcute de Ministerul Justiției la solicitarea NewsMaker.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Hotărârea de astăzi nu este deocamdată definitivă și executorie. Aceasta va deveni definitivă în termen de trei luni de la pronunțare, în cazul în care niciuna dintre părți nu o va cere retrimiterea la Marea Cameră. După ce va deveni definitivă, Guvernul o va executa, având în vedere caracterul obligatoriu al Hotărârilor CtEDO”, au precizat reprezentanții Ministerului Justiției, într-o reacție pentru NM.

Ministerul susține că Guvernul a prezentat, în procedura din fața Curții de la Strasbourg, „toate probele posibile care au permis reducerea sumei prejudiciului cerut – de la un miliard de euro la 560.000 de euro – și care au convins Curtea că suma solicitată de către compania reclamantă este în mare parte speculativă”.

Reamintim, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a obligat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, deși aceasta solicitase despăgubiri de aproape un miliard de euro. Decizia vizează un litigiu legat de executarea unui contract de locațiune, în urma căruia bunurile companiei au fost executate silit și vândute la licitație.

Articole asemănătoare

Back to top button