fbpx

Unul dintre candidații la funcția de primar de Chișinău, reținut de CNA

Activistul Mihail Bagas, pretendent la funcția de primar al capitalei, a fost reținut joi, 21 septembrie. Informația a fost confirmată de către Serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mihail Bagas, candidatul LOC la alegerile locale din Chișinău, este suspectat de pregătirea și complicitate la finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și complicitatea și instigare la spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.

Liga Orașelor și Comunelor a anunţat că a luat act de informația apărută privind reținerea lui Bagas. Formaţiunea își exprimă speranța că organele de anchetă își vor îndeplini atribuțiile funcționale într-un mod imparțial și echidistant, în strictă conformitate cu legea și normele procesuale.

Amintim că candidatul Ligii Orașelor și Comunelor (LOC) pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, Mihail Bagas, a depus documentele pentru înregistrare pe 19 septembrie.

Articole asemănătoare

Back to top button