fbpx

SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Navalnîi

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat duminică Rusia că l-a arestat pe opozantul Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova pentru a-l reduce la tăcere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Alexei Navalnîi. Reţinem cu îngrijorare serioasă că închiderea acestuia este ultima dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi şi alte personalităţi din opoziţie şi voci independente critice la adresa autorităţilor ruse”, a comunicat Pompeo, transmte Agerpres.

„Cerem guvernului rus să asigure condiţii egale pentru toate partidele politice şi candidaţii care doresc să concureze în procesul electoral” a adăugat secretarul de stat, cerând „eliberarea necondiţionată a lui Navalnîi”.

Cel mai cunoscut critic al Kremlinului a revenit duminică seara de la Berlin la Moscova, după cinci luni petrecute în Germania, unde fusese tratat în spital în urma otrăvirii cu agent neurotoxic Noviciok.

Pompeo a făcut declaraţia citată la câteva ore după ce echipa preşedintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, ceruse eliberarea lui Navalnîi.

Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a apreciat că arestarea este „încă o dovadă că autorităţile ruse încearcă să-l reducă la tăcere” pe adversarul preşedintelui Vladimir Putin.

Citește și: Preşedintele Consiliului European cere eliberarea lui Alexei Navalnîi

„Închiderea lui nu face altceva decât să sublinieze necesitatea de a investiga acuzaţiile sale că a fost otrăvit de agenţi ai statului care acţionau la ordine de la cele mai înalte niveluri”, a declarat şefa biroului din Moscova al Amnesty, Natalia Zviaghina.

„Autorităţile au tratat sosirea lui Alexei Navalnîi ca pe o operaţiune de securitate de mare amploare, cu sute de agenţi de poliţie chemaţi la aeroportul Vnukovo, care i-au arestat şi i-au evacuat pe susţinătorii lui Navalnîi”, a arătat ea.

Te-ar putea interesa: Opozantul rus Alexei Navalnîi, arestat imediat ce a aterizat la Moscova. Avionul a fost redirecționat pe de pe un aeroport pe altul

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button