fbpx

sondaj | Repartizarea mandatelor în viitorul Legislativ: Democrații nu trec pragul, iar Șor își dublează numărul de deputați

În cazul eventualelor alegeri parlamentare anticipate, Partidul ȘOR ar obține mai mult decât dublul mandatelor de deputați pe care le deține acum. Acesta este rezultatul unui nou sondaj, realizat de compania „Intellect Group”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, potrivit rezultatelor, formațiunea își fortifică statutul de a treia cea mai influentă forță politică din țară. Cercetarea sociologică mai arată că și liderul formațiunii, Ilan Șor, este în topul politicienilor în care cetățenii au cea mai mare încredere. Totodată, mulți dintre ei consideră că liderul Partidului ȘOR ar putea învinge la alegerile prezidențiale dacă vârsta i-ar permite să candideze.

Sondajul „Percepțiile cetățenilor cu privire la viața social-politică din Republica Moldova” relevă că, în cazul unui scrutin parlamentar anticipat, patru formațiuni ar accede în viitorul Legislativ, iar Partidul Politic ȘOR ar obține 15 mandate, comparativ cu cele șapte pe care le are acum.

În timp ce partidul se consolidează ca al treilea cel mai influent din Republica Moldova, Ilan Șor este printre primii trei politicieni în care cetățenii au cea mai mare încredere, bucurându-se de simpatia a 16% dintre respondenți.

Sondajul a fost realizat în perioada 24 august – 2 septembrie. Acesta a avut un eșantion de 1213 persoane din 77 de localități, iar marja de eroare este de 3%.

Articole asemănătoare

Back to top button