fbpx

Socialiștii ar fi gata să ofere Blocului ACUM funcția de premier. Negocierile cu Partidul Democrat, excluse

Partidul Socialiștilor este dispus să facă coaliție doar cu Blocul ACUM, iar oricare alte negocieri cu Partidul Democrat sunt excluse. Despre acest lucru a anunțat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, în cadrul emisiunii Polita Nataliei Morari de la TV8.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Noi la ziua de azi avem o singură decizie a fracțiunii – de a iniția dialog privind crearea unei majorități parlamentare cu Blocul ACUM. Alte decizii partidul nici nu a examinat. Noi niciodată nu am discutat la ședințele fracțiunii scenarii cu Partidul Democrat”, a declarat Vlad Batrîncea.

Deputatul a menționat că PSRM ar putea forma o majoritate parlamentară cu ACUM, Zinaida Greceanîi fiind numită în funcția de președintă a Parlamentului, iar celor de la PAS-DA revenindu-le funcția de prim-ministru. Astfel, a mai menționat Batrîncea, va fi „un echilibru foarte frumos”. În același timp, două ministere – cel al Apărării și Afacerilor Externe – ar urma să le revină, la fel, socialiștilor, pentru că acestea ar intra în domenii de activitate constituționale a președintelui.

„Dacă dânșii vor ajunge la poziția că ei, cu 26 de mandate, trebuie să aibă și speaker și premier, iar noi trebuie să fim statiști în umbră, sunt mai mult ca sigur că vom merge în anticipate”, a spus deputatul socialist.

Amintim că liderii Blocului ACUM sunt așteptați astăzi, începând cu ora 11:00, să se întâlnească cu deputații PSRM la Parlament, pentru a discuta formarea unei majorități parlamentare. Ieri, deputatul ACUM Radu Marian a declarat, pentru tv8.md, că liderii formațiunii din care face parte nu vor merge să discute cu PSRM din cauza viziunilor diferite pe care le au în ceea ce privește subiectele care ar urma să fie abordate. Totodată, membrii ACUM au solicitat, în mod repetat, „reluarea de urgență a ședinței Parlamentului și revenirea în cadrul legal și constituțional”.

Articole asemănătoare

Back to top button