fbpx

Sandu, la Adunarea Euronest de la Chișinău: ”Vrem să fim parte a Uniunii Europene, vrem să fim parte a lumii libere„

Republica Moldova este hotărâtă să muncească din greu și să meargă înainte pe calea integrării europene. Declarația a fost făcută de Maia Sandu la inaugurarea celei de-a 10-a sesiuni a Adunării Parlamentare Euronest care se desfășoară la Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Vrem să fim parte a Uniunii Europene, vrem să fim parte a lumii libere, vrem să supraviețuim ca democrație, vrem să trăim în pace. Împărtășim aceleași valori esențiale, respectul față de drepturile omului, libertate, democrație și statul de drept, solidaritate și ajutor reciproc. Angajamentul nostru comun de a apăra și de a menține pacea sunt valori europene pe care le împărtășim”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că războiul dus de către Federația Rusă împotriva Ucrainei a aruncat continentul nostru în mijlocul unui cutremur geopolitic, iar comunitatea internațională trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru a ajuta Ucraina să reușească să învingă.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola a adresat un mesaj video în cadrul celei de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare Euronest ((AP Euronest), care are loc în premieră la Chișinău. Metsola dă asigurări că Parlamentul European este gata să sprijine Republica Moldova în îndeplinirea aspirațiilor în raport cu Uniunea Europeană.

Amintim, în jur de 100 de oficiali din ţările Parteneriatul Estic şi membri ai Parlamentului European au venit la Chişinău pentru a participa la cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare Euronest. La eveniment a participat şefa statului, Maia Sandu şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. Misiunea Adunării Parlamentare Euronest este de a promova condiţiile necesare accelerării asocierii politice şi integrării economice între UE şi partenerii est-europeni, de a consolida cooperarea în regiunea.

Articole asemănătoare

Back to top button