fbpx

Reacția Nataliei Gavrilița la demisia ministrei Mediului, Iuliana Cantaragiu

Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că a acceptat cererea de demisie a ministrei Mediului, Iuliana Cantaragiu. Premierul i-a mulțumit pentru munca și dedicația depusă în cadrul funcției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am acceptat azi demisia ministrei Mediului Iuliana Cantaragiu. I-am mulțumit pentru munca și dedicația ei în acest an în care a fost transformat modul în care e gestionat domeniul mediului în Republica Moldova. Un nou minister, agenții reformate și resetate, noi legi și noi arii protejate, inclusiv Parcul Național Nistrul de Jos, dar și proiecte țintite spre viața mai bună a cetățeanului – proiectul care previne creșterea nejustificată a prețului la lemn de foc, finanțarea stațiilor de epurare, demararea sistemului național de management al deșeurilor – toate au ca beneficiar final fiecare cetățean al Republicii Moldova – sunt doar câteva realizări ale Iulianei Cantaragiu”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Amintim că ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, și-a anunțat demisia din funcție, joi, 8 septembrie. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.

Citește și: video | „Trebuia să se facă și nu s-a făcut, da, și?”. Reacția ministrei Mediului după reproșurile din partea prim-ministrei

Articole asemănătoare

Back to top button