fbpx

Ramzan Kadîrov și-ar fi îngropat de viu medicul personal pe care îl suspecta că îl otrăvește

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, în vârstă de 46 de ani, și-ar fi îngropat de viu medicul personal, care era și vicepremierul republicii, potrivit canalului rus de Telegram „VChK-OGPU”, citat de Bild.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ramzan Kadîrov l-ar fi considerat responsabil pe Elhan Suleimanov pentru sănătatea lui tot mai șubredă, suspectându-l că l-a otrăvit. În ultima perioadă au existat mai multe speculații cu privire la sănătatea lui Kadîrov, ba chiar acum câteva luni a circulat un zvon potrivit căruia liderul cecen era pe moarte.

Zvonurile erau alimentate de faptul că acesta se îngrășase mult, iar în videoclipuri adesea nu-și putea deschide ochii. Se bănuia că acesta suferea de o problemă gravă la rinichi.

Kadîrov, care îi este loial lui Vladimir Putin, a suspectat că vicepremierul, care era și medicul lui personal, l-a otrăvit cu injecțiile pe care i le-a făcut, iar suspiciunile i-ar fi fost întărite de apropiații lui. Prin urmare, Suleimanov a fost demis peste noapte din funcția sa de viceprim-ministru, în octombrie 2022.

Declarația oficială de la acea vreme a fost că acesta și-a dat demisia din proprie inițiativă. Cert este că de-atunci nu a mai fost văzut, speculându-se că a fost îngropat de viu. Și tot de-atunci, medicul nu a mai fost activ pe rețelele sociale unde obișnuia să posteze destul de des.

Articole asemănătoare

Back to top button