fbpx

PSRM respinge invitația Blocului ACUM la Sesiunea Specială a Parlamentului: „Ședința riscă să devină un circ”

Deputații fracțiunii PSRM nu vor da curs invitației Blocului ACUM de a participa la o ședință extraordinară în care să fie votate inițiativele deputaților conduși de Andrei Năstase și Maia Sandu. Socialiștii își motivează refuzul prin lipsa unui acord încheiat între formațiuni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„PSRM consideră propunerea de astăzi a blocului „ACUM” de a organiza ședința Parlamentului R. Moldova, nefondată și care nu merită să fie luată în considerare. Această inițiativă populistă a reprezentanților blocului „ACUM” nu ne poate surprinde nici pe noi, fracțiunea PSRM din Parlamentul R. Moldova, nici pe majoritatea cetățenilor”, se menționează într-un comunicat de presă al socialiștilor.

PSRM subliniază că, pentru a depăși criza politică, „este necesar să se creeze o majoritate parlamentară sau să se convină, cel puțin privind alegerea în prima etapă a conducerii Parlamentului”.

„În absența unui acord, ședința riscă să devină un circ, unde o parte va veni cu discursuri pre-electorale înflăcărate, în timp ce alții se vor ascunde de radiații sub umbrele de plajă. PSRM confirmă disponibilitatea și interesul său pentru crearea unei majorități parlamentare stabile și a unui guvern de coaliție care să depășească criza politică, în conformitate cu decizia Consiliului Republican din 12 aprilie 2019”, punctează socialiștii.

Amintim că reprezentanții Blocului ACUM i-au chemat pe deputații PSRM la Sesiunea Specială a Parlamentului Republicii Moldova de la ora 14:00 pentru a alege conducerea Parlamentului și pentru a vota pachetul de legi „antioligarhice”.

Articole asemănătoare

Back to top button