fbpx

Procuratura, despre cazul Petic: Relatările avocatului s-au dovedit a fi intenționat inventate pentru a influența opinia publică

Acuzațiile lansate în spațiul public în adresa procurorilor ce au instrumentat cazul Petic nu sunt temeinice și au fost făcute intenționat pentru a influența opnia publică. Declarațiile se conțin într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală, unde se mai menționează la baza condamnării activistului PPDA, Gheorghe Petic, stau probe incontestabile, inclusiv probele biologice și înregistrări video.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Prin sentința Judecătoriei Orhei, inculpatul Petic a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de viol și condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare, în penitenciar de tip închis.

În comunicatul Procuraturii se subliniază că la baza inițierii respectivei cauze penale a stat plângerea victimei acțiunii de viol, susținută în cadrul urmăririi penale de depozițiile detaliate ale acesteia, precum și un șir de probe incontestabile, inclusiv probe biologice, prelevate imediat, înregistrări video etc.

Urmărirea penală a fost efectuată conform standardelor de procedură specifice unor astfel de cazuri. Reclamatul Petic care la toate etapele a beneficiat de avocat ales a refuzat a face careva declarații pe caz atât în fața procurorilor, la etapa de anchetă, cât și în fața magistraților, la faza judiciară a procesului.

Mai mult, atât inculpatul Petic, cât și apărătoul său au refuzat să participe la cele două ședințe de judecată, planificate și desfășurate pentru audierea victimei infracțiunii, unica sa declarație referindu-se la nemulţumirea sa faţă de declanşarea anchetei.

Concomitent, Procuratura Generală anunță că a luat act și s-a autosesizat urmare a declarațiilor lansate în presă de către avocatul lui Petic, prin care se semnala pretinse fapte de tratament inuman și degradant, admise în raport cu clientul său arestat. Alegațiile expuse public au fost verificate în cadrul unui proces penal, în rezultat, stabilindu-se netemeinicia acestora. Mai mult, unele relatări s-au dovedit a fi intenționat inventate cu scop de denaturare a situației de fapt și influențare a opiniei publice.

Astfel, pe fundalul situației generale din sistemul penitenciar din țară, condițiile de detenție ale deținutului Petic s-au adeverit a fi mai bune în raport cu alți deținuți ai Penitenciarului Rezina (norma sanitară minimă a spațiului de detenție, iluminarea, ventilarea, hrana, riscul contaminării cu boli infecțioase, etc). Însăși Petic, fiind audiat de procurori, a infirmat cele relatate de avocat în fața presei.

Careva acțiuni de intimidare a acestuia, prin agravarea condițiilor de detenție nu au fost identificate. Cât privește alegațiile despre hrana cu “pește crud”, acestea s-au dovedit a fi o invenţie a avocatului, procurorii constantând prin probe obiective (video) că produsul prezentat de către avocat presei, nu provine din penitenciar și nu are nici vreo legătură cu această instituție.

Articole asemănătoare

Back to top button