fbpx

Prima reacție a lui Chicu după anunțul PDM că își retrage miniștrii săptămâna viitoare: „I-am informat că voi propune să fie revocați”

După ce sâmbătă PDM a anunțat că își va retrage miniștrii săptămâna viitoare, Ion Chicu i-a cerut președintelui să revoce miniștrii democrați. Acesta susține că a discutat și cu subalternii din Guvern acest aspect.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același timp, Chicu a precizat că minsitrul de Externe, Oleg Țulea, a depus deja cererea de demisie. Conform unei decizii a Guvernului, el urmează să preia conducerea misiunii diplomatice a țării noastre în Ungaria.

„Nu pot să accept, fiind conducător al Guvernului. Lasă incertitudine. În condițiile dificile în care ne aflăm, nu putem să lăsăm acest proces să continue. Astăzi am avut o discuție cu colegii din Ministerul Educației, Ministerul Economiei, Ministerul Apărării și Biroul reintegrare. I-am informat că voi ieși cu propunerea de a-i revoca, astfel încât aceste ministere să funcționeze”, a declarat Chicu.

Premierul a precizat că pe parcursul zilei va înainta președintelui candidaturile noilor miniștri. Potrivit lui, noii șefi ai ministerelor menționate ar urma să fie numiți până seara.

Precizăm că, astăzi, Igor Dodon a revenit, din nou, pentru o zi din concediul luat în contextul campaniei electorale. El s-a întâlnit în această dimineață cu prim-ministrul și președinta Parlamentului pentru a discuta subiectul revocării miniștrilor.

Articole asemănătoare

Back to top button