fbpx

Presupusul ucigaș al fetei din Recea, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Tânărul în vârstă de 21 de ani, acuzat de omorul copilei din localitatea Recea, a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia a fost luată de Judecătoria Drochia, iar tânărul va fi transferat în Penitenciarul Nr.11 din Bălți.

Amintim că, anterior, bănuitul și-a recunoscut vina. Făptașul ar fi fost rudă cu familia copilei.

Amintim că fata de 7 ani a mers luni la joacă în mahala și nu a mai revenit. Mai întâi au căutat-o cei de-ai casei, iar spre seară au apelat și la poliție. Căutările au continuat toată noaptea și a doua zi, fiind implicați și câini dresați, dar și drone. Cadavrul a fost găsit marți după-amiază într-o casă părăsită din localitate. Se pare că copila a mers la casa suspectului, care se află nu departe de casa sa.

Localnicii spun că fratele mai mare era drăguț cu copila și servea cu dulciuri. De data aceasta el nu a fost acasă. Fratele mai mic, un împătimit al jocurilor de calculator, s-a arătat deranjat de vizita ei. Copila a fost găsită strangulată.

Articole asemănătoare

Back to top button