fbpx

Premier Energy, îngrijorată de proiectul care prevede compensațiile la lumină

Compania „Premier Energy” își exprimă îngrijorarea în legătură cu proiectul de lege care prevede că facturile de energie electrică ale tuturor consumatorilor casnici, pentru lunile aprilie și mai, să fie plătite din bugetul general de stat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Furnizorul precizează că proiectul, care a fost votat astăzi în primă lectură, a apărut în mediul public fără discuții prealabile și nu a fost avizat de către Guvern, alte comisii parlamentare, fapt care este obligatoriu ținând cont de impactul acestuia asupra bugetului de stat. De asemenea, nu a fost consultat cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

„Considerăm că întreruperea disciplinei de plată lunară a facturii de energie electrică nu contribuie la cultivarea unei culturi de responsabilitate a plății și gestiune eficientă a consumului individual prin economisirea de energie. Deoarece, ceea ce nu este plătit (sau pare să nu fie plătit din buzunarul propriu), nu este apreciat la justa valoare.

Pe lângă crearea unui precedent, acest proiect de lege poate crea o confuzie profundă pentru clienți, care pot fi induși în eroare de detaliile facturilor cu privire la propria datorie. În plus, în final consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior, întrucât bugetul de stat este alimentat, în cele din urmă, din contribuțiile cetățenilor sau împrumuturi care vor trebui să fie restituite”, precizează Premier Energy într-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, metoda de plată a compensațiilor propusă în proiectul de lege nu este cea mai potrivită, din punct de vedere al transparenței procesului. „Considerăm că sumele pentru compensarea serviciilor pentru consumul de energie electrică, dar și pentru alte servicii indispensabile, cum ar fi apă, gaz și asigurare cu căldură trebuie să fie transferate direct consumatorilor pentru ca, în cele din urmă, aceștia să își achite datoria fată de operatori”, se mai spune în comunicat.

Deputații au votat în primă lectură un proiect de lege a Partidului Socialiștilor, care prevede că statul va acorda fiecărui consumator casnic o compensație în valoare de 428 de lei pentru consumul de energie electrică pentru lunile aprilie și mai.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button