Deși a stârnit critici și replici în Parlament, compensarea facturilor la energie electrică de către stat a fost votată în prima lectură
Deși a stârnit critici n cadrul ședinței Parlamentului, deputații au aprobat în prima lectură proiectul de lege privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice. Inițiativa aparține socialiștilor.
Acesta prevede acordarea compensațiilor tarifelor la energia electrică persoanelor fizice care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, pentru două luni – aprilie și mai, în perioada acțiunii stării de urgență.
Inițiativa vizează peste 1,2 milioane de cetățeni. Chiar dacă propunerea vizează starea de urgență, instituită în aprilie, suma va fi calculată pentru consumul real al energiei electrice pentru lunile februarie și martie.
Suma compensată va constitui 428 de lei, adică 214 de lei pe lună. Ministerul Finanțelor va aloca tranșele necesare compensației în mărimi egale, pe conturile furnizorilor de energie electrică, se arată în nota informativă la proiect.
CITEȘTE ȘI: