fbpx

Plahotniuc urma să fie arestat pentru 30 de zile, însă e de negăsit. Câți ani de închisoare riscă politicianul în noul dosar?

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Vladimir Plahotniuc, în lipsa acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Demersul de arestare a acestuia este urmare a învinuirii înaintate de către PCCOCS, pe 18 mai 2020. Învinuitul, însă, nu a dat curs invitației după ce a fost citat la domiciliu, așa cum s-ar afla în afara țării, potrivit materialelor dosarului. Ulterior, dacă mandatul de arestare va fi contestat la Curtea de Apel Chișinău, iar aplicarea acestei măsuri preventive va fi menținută de către judecători, urmează a fi examinată necesitatea anunțării lui în căutare internațională.

Amintim punerea sub învinuire a cetățeanului vizează episodul la care procurorul general, în briefingul de presă de pe 18 mai 2020, a înaintat pe trei capete de acuzare: escrocherie, spălare de bani și organizarea și conducerea grupului criminal. Potrivit legii, două dintre aceste infracțiuni fac parte din categoria celor deosebit de grave, pentru care învinuitul riscă pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen de până la 15 ani.

Amintim că ieri, pentru ZUGO, şeful interimar al PCCOCS, Ion Caracuian, a declarat că fostul lider PD este vizat într-un dosar cu privire la frauda bancară, motiv pentru care procurorii au cerut aplicarea unui mandat de arestare pe numele lui.

Articole asemănătoare

Back to top button