fbpx

Opt ani de închisoare pentru tentativă de omor și violență în familie. Cine este învinuitul

La 19 ianuarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Cimișlia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, potrivit sentinței, un tânăr în vârstă de 28 de ani, a fost recunoscut vinovat de tentativă de omor și violență în familie, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis cu încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 5976 lei.

Reamintim că, la data 24 iulie 2022, aproximativ la orele 01:00, învinuitul, aflându-se la domiciliul vecinului său de 43 de ani, situat în or. Cimișlia, fiind în stare de ebrietate alcoolică, după ce ar fi văzut cum concubina sa, o femeie de 26 de ani, ar fi servit alcool și s-ar fi sărutat cu vecinul, din motive de gelozie față de acesta, i-a aplicat ultimului mai multe lovituri cu pumnii peste corp, ulterior, ieșind din domiciliu, i-a mai aplicat acestuia lovituri cu coada unei sape, apoi cu tăișul ei în regiunea capului, acțiunile lui fiind curmate de către concubina acestuia.

În rezultatul loviturilor, victima a fost internată în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău, fiind în stare inconștientă gravă.

Tot atunci, aflându-se în domiciliul vecinului său, din motive de gelozie, a adresat cuvinte injurioase și în adresa concubinei sale, amenințând-o cu moartea și lovit-o cu un obiect ascuțit, aplicându-i plăgi înțepătoare în regiunea claviculei, provocându-i leziuni corporale ușoare.

Tânărul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat, prin urmare, judecarea cauzei în privința acestuia a avut loc în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Comrat.

Articole asemănătoare

Back to top button