O văduvă moldoveancă cu trei copii, blocată în Gaza. Petiție online pentru repatriere de urgență

Rodica Vizitiu, cetățeană a Republicii Moldova, și cei trei copii minori ai săi se află de peste un an blocați în Fâșia Gaza, într-o zonă devastată de conflictul armat. După moartea soțului – ucis în timpul operațiunilor militare – familia a rămas fără sprijin și este expusă riscurilor de război și foamete, potrivit relatărilor familiei.
Situația lor a determinat lansarea unei petiții online adresate președintei Maia Sandu, prim-ministrului Dorin Recean și ministrului Afacerilor Externe Mihai Popșoi. Familia ei cere intervenția autorităților pentru repatrierea în siguranță a familiei.
„Solicităm intervenția imediată și decisivă a autorităților Republicii Moldova pentru repatrierea de urgență a cetățenei Rodica Vizitiu și a celor trei copii ai săi”, se arată în textul petiției.
Semnatarii invocă și obligațiile legale ale statului moldovean:
„Conform articolului 18 din Constituție, cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului atât în țară, cât și în străinătate.”
De asemenea, Legea nr. 36/2016 privind activitatea consulară prevede că statul trebuie să ofere asistență în situații de criză, inclusiv în zone de conflict.
Petiția subliniază că, deși alți cetățeni străini – inclusiv români – sunt evacuați regulat din Gaza, autoritățile moldovenești nu au oferit până acum un răspuns concret familiei Vizitiu, în ciuda apelurilor repetate.
„Este inadmisibil ca cetățenii Republicii Moldova să fie uitați în mijlocul unui conflict devastator. Viața Rodicăi Vizitiu și a copiilor săi se află pe conștiința autorităților statului moldovenesc.”
Inițiatorii cer crearea unui coridor umanitar sigur, asistență consulară completă, precum și sprijin social și psihologic pentru reintegrarea familiei după revenirea în țară.
Petiția poate fi semnată online aici.