fbpx

video | Soțul Svetlanei Tihanovskaia, eliberat alături de alți 13 deținuți politici din Belarus

După cinci ani de detenție, opozantul Serghei Tihanovski — soțul fostei candidate la președinția țării, Svetlana Tihanovskaia — a fost eliberat din închisoare, împreună cu alți 13 deținuți politici. Eliberarea, care a avut loc în urma unei vizite-surpriză la Minsk a emisarului lui Donald Trump, marchează un moment neașteptat în politica represivă a regimului Lukașenko, scrie Meduza

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Svetlana Tihanovskaia a publicat pe canalul ei de Telegram un video în care își întâmpină soțul la Vilnius.

„Serghei este liber. E alături de mine și de copii. S-a întâmplat ceea ce familia noastră a visat în acești cinci ani și pentru care am muncit cu toții din momentul arestării lui. Eliberarea lui Serghei este un pas spre eliberarea tuturor deținuților politici și a întregii Belarusii. Le mulțumim tuturor pentru sprijinul colosal”, se arată în mesajul de pe canalul Tihanovskaiei.

Ulterior, tot acolo a fost publicat un video cu prima conversație telefonică a Svetlanei Tihanovskaia cu soțul ei, după eliberare.

Printre cei eliberați se numără și jurnalistul Igor Kornei, fosta profesoară a Universității Lingvistice de Stat din Minsk Natalia Dulina, activistul Akihiro Gaevski-Hanada, fondatoarea comunității diasporei belaruse din Suedia, Galina Krasnianskaia, în vârstă de 68 de ani, dar și Kirill Balahonov, condamnat în dosarul „Uniunii Scutului Național Belarus”, precum și omul de afaceri Serghei Șeleg, condamnat pentru finanțarea activității considerate „teroriste”.

Publicația „Nașa Niva” scrie că eliberarea deținuților politici a fost posibilă în urma vizitei la Minsk a reprezentantului special al președintelui SUA Donald Trump, Keith Kellogg. Pe 21 iunie, Kellogg s-a întâlnit cu Aleksandr Lukașenko la Palatul Independenței.

„Momentul care mi-a rămas în minte: când a sosit furgoneta cu cei 14 oameni pe unul dintre drumurile unde îi așteptam. Am deschis ușa și toți stăteau cu capetele plecate. Nu înțelegeau ce se întâmplă. Le-am spus: Sunteți liberi, sunteți liberi. Unii dintre ei vorbeau engleză, au înțeles și le-au tradus și celorlalți. Totul s-a schimbat. Nu știau unde sunt duși – poate credeau că într-un loc îngrozitor. Au fost aduși la mine ca niște deținuți adevărați – cu mâinile la spate. Dar când au auzit că sunt liberi, au fost în culmea bucuriei”, a povestit John Cole, asistentul lui Kellogg, care a participat și el la întrevederea cu Lukașenko. El a mulțumit guvernului lituanian pentru cooperare și sprijin, subliniind că eliberarea a fost posibilă datorită „conducerii ferme” a lui Donald Trump.

Potrivit consilierului Svetlanei Tihanovskaia, Denis Kučinski, cinci dintre cei eliberați sunt cetățeni belaruși, unul are cetățenie dublă, iar ceilalți sunt cetățeni ai altor țări. Ulterior s-a aflat că printre cei eliberați se numără și doi cetățeni ai Letoniei – Iuri Gannin și Dmitri Mihailov.

Purtătoarea de cuvânt a lui Aleksandr Lukașenko, Natalia Eismont, a comentat și ea eliberarea deținuților politici. Ea susține că Lukașenko a decis să-i elibereze la cererea președintelui american Donald Trump. Eismont a adăugat că decizia de a-l elibera pe Serghei Tihanovski „a fost luată exclusiv din motive umanitare, pentru reunificarea familiei”.

Aceasta nu este prima eliberare a deținuților politici în Belarus în ultima perioadă. Între iulie 2024 și ianuarie 2025 au avut loc zece asemenea „valuri” de eliberări. Potrivit serviciului de presă al lui Lukașenko, în ultimul an au fost grațiați în total 293 de deținuți. În mai 2025 s-a aflat că autoritățile din Belarus au eliberat alți 42 de deținuți politici.

Serghei Tihanovski este autorul blogului „Țara pentru viață”, pe care l-a lansat pe YouTube în 2019. Acolo critica regimul belarus, înregistra interviuri cu locuitori ai orașelor mici și activiști ai opoziției. Pe fondul popularității blogului, în 2020 Tihanovski și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, dar nu a fost înregistrat. În locul lui a candidat soția sa, Svetlana Tihanovskaia, iar Serghei a devenit șeful echipei sale de campanie.

Pe 29 mai 2020, Serghei Tihanovski a fost arestat la Grodno. Ulterior, Lukașenko a declarat că opoziționarul a fost reținut „la semnalul său”. „Cu ajutorul unui Maidan apar dezordini, până la apeluri către un stat străin. Da, eu am dat semnalul în cazul lui Tihanovski. Ce am făcut greșit? Mă îngrijoram pentru țara mea, de care încă răspund. Și voi răspunde întotdeauna – în orice calitate”, a declarat Lukașenko.

În august 2020, Tihanovskaia a participat la alegerile prezidențiale, candidând ca reprezentant unic al opoziției. Potrivit CEC-ului belarus, ea a obținut 10% din voturi, clasându-se pe locul doi, în timp ce Lukașenko ar fi obținut 80%. Rezultatele au fost contestate de opoziție, care a invocat numeroase falsificări. Tihanovskaia nu a recunoscut rezultatul alegerilor și, sub presiunea autorităților, a părăsit țara. În Belarus au urmat proteste masive, reprimate violent de regim.

În decembrie 2021, Tribunalul Regional din Gomel l-a condamnat pe Serghei Tihanovski la 18 ani de închisoare cu regim sever, acuzat de organizarea de revolte în masă, incitare la ură socială, obstrucționarea activității CEC și organizarea de acțiuni care perturbă grav ordinea publică. Din martie 2023, rudele sale nu au mai avut nicio legătură cu el și nu au știut nimic despre soarta lui.

Articole asemănătoare

Back to top button