fbpx

Moldova va primi 15 milioane de dolari de la Banca Mondială, pentru sectorul agroalimentar

Bănca Mondială a aprobat, pe 30 iulie, o finanțare de 15 milioane de dolari SUA, oferită Republicii Moldova pentru a Treia finanțare adițională în cadrul Proiectului agricultura competitivă în Moldova (PACM). Aceasta va susține modernizarea sistemului de siguranță alimentară al țării, prin crearea unui sistem exhaustiv, conform standardelor UE, de management al subproduselor de origine animală nedestinate producției de alimente.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ținând cont de importanța agriculturii, sistemele de control al calității și siguranței alimentelor, conforme standardelor UE, sunt esențiale pentru creșterea continuă a sectorului, exporturi, sănătatea publică și protecția mediului.

„Metodele și tendințele actuale de eliminare a deșeurilor de origine animală în Moldova nu sunt conforme celor mai bune practici internaționale și, astfel, se soldează cu riscuri majore pentru sănătate și mediu. Sperăm că această finanțare adițională va stimula creșterea activității economice în sectorul agro-alimentar, deoarece îmbunătățirile în sistemul de siguranță a alimentelor vor amplifica perspectivele pentru producția sporită și diversificată pe piețele interne și pe piețele de export de produse lactate, carne și produse derivate”, a declarat Anna Akhalkatsi, manageră pentru Moldova la Banca Mondială.

Suplimentar beneficiilor economice și comerciale, abordarea subiectului restant de eliminare sigură a subproduselor de origine animală va genera multiple beneficii conexe pentru mediul ambiant și sănătatea publică, sporind rezistența Moldovei la focare epidemiologice de toxinfecție alimentară pe viitor, susține Banca Mondială.

Totodată, spun reprezentanții, a treia finanțare adițională va ajuta Moldova să contribuie la reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră și stabilirea mai multor vectori pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin reducerea generării și emisiilor gazelor cu efect de seră.

Din momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în 1992, peste 1,3 miliarde de dolari SUA au fost alocați pentru mai mult de 60 de operațiuni în țară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 12 proiecte active, totalul angajamentelor constituind 588,1 milioane de dolari SUA.

Articole asemănătoare

Back to top button