fbpx

Ministerul de Externe, despre racheta care a căzut în R. Moldova: O încălcare flagrantă

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene condamnă ferm atacurile cu rachete asupra orașului Kiev și ai altor localități din Ucraina, inclusiv racheta doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean care a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat de presă a ministerului, aceste atacuri care escaladează în continuare situația de securitate reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar care interzice țintirea civililor și a infrastructurii acestora.

„În această dimineață, responsabilii de la MAEIE au fost în legătură cu ambasada țării noastre în capitala Ucrainei asigurându-ne că tot personalul este în siguranță și monitorizează cu atenție evoluția evenimentelor,” se arată în comunicat.

La fel, reprezentanții ministerului au anunțat că cetățenii moldoveni din Ucraina se pot adresa în cazul oricărei necesități ambasadei de la Kiev sau consulatului de la Odesa pentru asistența consulară de specialitate.

Ministerul a mai menționat că atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei aduc prejudicii economice și sociale enorme întregului continent european, inclusiv cetățenilor Republicii Moldova care resimt efectele războiului din vecinătatea noastră.

„MAEIE condamnă în termenii cei mai duri utilizarea de către Rusia a resurselor energetice pe post de arme,” a încheiat ministerul adresarea sa.

Articole asemănătoare

Back to top button