fbpx

Maria Zaharova, enervată din nou: „Conducerea R. Moldova nu reduce gradul de retorică antirusească”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Afaceri Eexterne al Rusiei, Maria Zaharova, a comentat – într-un briefing de presă organizat recent – informația privind premiul pe care l-a primit Maia Sandu în România. Este vorba despre un premiu în valoare de 30.000 de euro pe care oraşul Timişoara l-a oferit preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Urmărim evoluţia situaţiei din Moldova, a cărei conducere nu reduce gradul de retorică antirusească”, a anunţat Maria Zaharova.

„Am fost atenţi la ceremonia în cadrul căreia preşedintele moldovean M.G. Sandu a fost distins cu premiul Timişoara pentru Valori Europene în România, la 13 ianuarie anul curent. În discursul său, nu a făcut abstracţie de tradiţionalele acuzaţii nefondate aduse Rusiei privind încercările de destabilizare a situaţiei politice interne, subminarea democraţiei, războiul hibrid şi dezinformarea. Ea a declarat că extinderea spre est a Uniunii Europene a reprezentat o „restaurare a justiţiei istorice” după ce popoarele din Europa de Est au fost „condamnate la o existenţă de opresiune şi privaţiuni” în 1945”, a menţionat Zaharova.

„Dacă ne amintim că Sandu este cetăţean român, este clar de ce urăşte atât de mult” Uniunea Sovietică, a comentat purtătoarea de cuvânt, înainte de a enumera „binefacerile”de care, în opinia Moscovei, a beneficiat Moldova ca republică sovietică, scrie stirileprotv.ro.

Articole asemănătoare

Back to top button