fbpx

Maia Sandu s-a răzgândit să se întâlnească cu oponentul său? „Singurele dezbateri pe care le mai poate avea sunt cele cu procurorii”

Maia Sandu anunță că „singurele dezbateri pe care le poate avea Igor Dodon sunt cele cu procurorii”. Declarația a fost făcută de lidera PAS luni, 9 noiembrie, în cadrul unui briefing.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totodată, Maia Sandu a adus mai multe acuzații la adresa contracandidatului său. Aceasta a menționat că Dodon ar lansa mai multe falsuri și că „nu mai are ce discuta cu un asemenea personaj”.

„Singurele dezbateri pe care le mai poate avea sunt cele cu procurorii. Despre actele de corupție, trădare de țară, furturile și vestitul kuliok. După alegeri voi cere insistent ca să fie anchetat pentru toate abuzurile”, a declarat Maia Sandu.

Precizăm că, înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, Sandu l-a invitat pe Dodon la dezbateri publice, însă acesta nu a venit la eveniment și nu a participat la nici o discuție similară desfășurată la posturile de televiziune. După ce au acces în turul doi, președintele în exercițiu i-a propus liderei PAS organizarea unor dezbateri electorale pe teren neutru.

Anterior, Aurica Jardan, purtătoare de cuvânt PAS, a comunicat pentru ZUGO că Maia Sandu a acceptat o dezbatere, aceasta urmând să se desfășoare miercuri, 11 noiembrie, la ora 19:00.

Articole asemănătoare

Back to top button