fbpx

„Luăm astfel de chestiuni cu maximă seriozitate și respect”: Ministrul de externe al Israelului, despre extrădarea lui Ilan Șor

Într-o declarație recentă, Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, a subliniat importanța cooperării dintre instituțiile de drept ale țării sale și cele din Republica Moldova în ceea ce privește extrădarea fostului deputat moldovean Ilan Șor. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un interviu pentru moldpres, întrebat cu privire la stadiul actual al cooperării și dacă au fost identificate mecanismele necesare pentru a-l extrăda pe Șor în Republica Moldova pentru a fi adus în fața justiției, Eli Cohen a declarat: „Există o cooperare excelentă între autoritățile noastre juridice. Această chestiune este de natură juridică, așa că, firește, nu pot oferi detalii la acest subiect, dar vă asigur că luăm astfel de chestiuni, precum relațiile noastre bilaterale în general, cu maximă seriozitate și respect.”

Ilan Șor a fost recunoscut culpabil și a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții in sistemul bancar pe termen de 5 ani.

Potrivit deciziei, Ilan Șor urmează să restituie statului peste 5,2 miliarde de lei.

Articole asemănătoare

Back to top button