fbpx

Încă un lot de vaccin va ajunge joi la Chișinău. Guvernul vrea să aloce bani suplimentari pentru achiziția de vaccin

Mâine, 4 martie, în Moldova va ajunge cel de al doilea lot de vaccinuri anti-COVID-19, prin platforma internațională COVAX. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței guvernului de astăzi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Este în așteptare următorul lot de vaccin pentru ziua de mâine, în cantitate de 14.400 de doze”, a declarat secretarea de stat a Ministerului Sănătății, Tatiana Zatîc.

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a comunicat că astăzi la Guvern a avut loc o ședință la care s-a examinat posibilitatea alocării resurselor financiare adiționale pentru achiziționarea vaccinurilor de pe piața internațională. Odată cu înregistrarea de către Agenția Medicamentului a vaccinurilor omologate pentru Republica Moldova, poate fi lansată și procedura de achiziții, care însă este destul de anevoioasă.

Începând cu marți, 2 martie, a fost dat startul campaniei de vaccinare în Republica Moldova, cu vaccinul AstraZeneca, oferit cu titlu gratuit de către România. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), primii vor fi vaccinați lucrătorii medicali din prima linie în lupta cu noul coronavirus.

Amintim că sâmbătă, 27 februarie, primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, donate de România, au ajuns în Republica Moldova.

Citește și: Pfizer dă undă verde pentru livrarea vaccinului în Republica Moldova. Când ar urma să ajungă primul lot?

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button